Consolations. Celles que l’on reçoit et celles que l’on donne | L’Iconoclaste, Paris, 2022
Disponible également en livre audio, en version beau livre (avec 80 reproductions de tableaux) et en poche.
Traduit en lituanien, portugais (Brésil), espagnol, chinois, coréen.
Prezentare de carte
A consola înseamnă a încerca să alungi durerea atunci când nu poți schimba realitatea: consolezi o persoană îndurerată, un prieten care suferă de o rană romantică, o persoană iubită care tocmai a suferit un mare eșec...
Când vorbim despre consolare, ne gândim imediat la copii, care au nevoie de consolare pentru primele lor necazuri, dar consolarea este o nevoie care ne străbate întreaga viață de adult. Pentru că viața este frumoasă, cu siguranță, și ne oferă nenumărate momente de fericire, dar este și grea și ne expune adversității, tristeții și suferinței. Pentru a înfrunta suferința noastră, avem nevoie de fericire, de energia și motivația pe care ne-o oferă; iar pentru a ne vindeca de rănile noastre, avem nevoie de consolare.
Ce ne consolează?
Alții, desigur, afecțiunea lor, prezența lor, sprijinul lor. Dar viața însăși este și o sursă infinită de consolare: natura, muzica, cititul, acțiunile și distragerile de tot felul ne pot alina temporar tristețile. Și apoi există autoconsolațiile pe care ne putem strădui să le punem în practică: bunătatea față de noi înșine, meditația, rugăciunea și toate formele de credință (păstrarea credinței în viitor, gândirea că cei plecați sunt încă în contact cu noi, că Dumnezeu sau îngerii săi nu ne-au abandonat etc.).
A accepta consolarea înseamnă a accepta că viața poate continua în ciuda a tot și, pe cât putem, a păstra în noi convingerea că fericirea se va întoarce într-o zi. Căci, așa cum scria Émile Zola, „este suficientă o singură fericire pentru ca totul să înceapă din nou”.
Copertă spate
„Acum șase ani, m-am îmbolnăvit grav. Ca toți oamenii amenințați de moarte, am găsit viața frumoasă. Și am descoperit că aveam o nevoie imensă de consolare. M-am gândit la acei pacienți ai mei care se întorceau să mă vadă, chiar și atunci când nu-i puteam vindeca. Și am înțeles că poate le aduceam o blândețe, o fraternitate, care îi ajuta: o consolare. Mult mai mult decât o consolare trecătoare, consolarea este un mod de a trăi cu furtunile. Ca un fir roșu, ea trece prin viața noastră și ne reconectează cu lumea.”
Putem învăța consolarea? De ce este uneori atât de dificil să o acceptăm, atât de delicat să o oferim? Cum ne consolează natura, arta și acțiunea? De ce sunt conexiunile remedii atât de puternice? Christophe André răspunde la întrebările noastre în această carte consolatoare, cea mai intimă și emoționantă dintre toate operele sale.
Médecin psychiatre, Christophe André est l’un des meilleurs spécialistes français de la psychologie des émotions. Ancien praticien dans le service hospitalo-universitaire de l’hôpital Sainte-Anne à Paris, il est aussi lauréat du prix Jean-Bernard de la Fondation pour la Recherche médicale. Ses ouvrages de vulgarisation scientifique – dont Méditer jour après jour ou Imparfaits, libres et heureux – connaissent un immense succès et ont aidé de nombreux lecteurs.