La un moment dat, dorința era la modă la conferințele de psihologie. La fiecare conferință pe care am ținut-o atunci, știam că la final, când venea momentul să schimb de replici cu publicul sau cu colegii, cineva ridica mâna și mă întreba: „Foarte bine, dar cum articulezi asta cu chestiunea dorinței?”
Que j’ai parlé d’estime de soi, d’anxiété, de dépression, de méditation, de consolation, de psychologie positive, il y avait toujours un lacanien dans la salle qui me demandait d’articuler ça avec la question du désir…
Așadar, din cauza tuturor acestor colegi care se târăsc ca niște papagali, am rămas blocat în conceptul de dorință ani de zile. Nu am mai vrut să aud despre asta, cel puțin la nivel teoretic. M-am înșelat, desigur! Dorința este o întrebare reală, o întrebare importantă...
Le désir ce n’est pas seulement le besoin, qui nous pousse vers ce qui nous manque ; ce n’est pas seulement la pulsion, cette force biologique animale et obscure. Le désir, c’est une mise en mouvement, un élan vers la vie, une force d’accomplissement de notre élan vital. Tout désir, quel que soit son objet, est un désir de vivre, de vivre plus fort encore, de tout vivre. Goethe écrivait ainsi : « Nos désirs sont les pressentiments de tous les possibles qui vivent en nous. »
Dorința este frumoasă, dar nu este calmă; este obositoare, uneori epuizantă, pentru că ne împinge mereu să accelerăm în loc să încetinim, să alergăm în loc să mergem. Uneori este violentă, tiranică, până la punctul de a ne pune în pericol.
De aceea, filosofii au reflectat întotdeauna asupra miilor și una de modalități de a controla sau stinge dorințele cuiva, sau chiar asupra celei mai violente dintre ele. Ascultați-l pe Epictet:
„Întrebați-vă, în legătură cu fiecare dorință: ce avantaj are pentru mine dacă nu mi-o satisfac?”
Calmează-te, pune aerul condiționat!
Meditația ne încurajează și pe această cale: atunci când dorințele te copleșesc, așează-te, respiră, observă cu detașare și bunătate ceea ce se mișcă în tine și este pe cale să-ți zguduie viața.
A dori este un verb tranzitiv: dorim ceva.
Dar, în realitate, dorința este intransitivă prin natura sa: dorim, punct! Dorim să trăim, suntem plini de dorință, iar aceasta se poate baza pe orice trece. Acesta este avertismentul poetului Paul-Jean Toulet:
„Feriți-vă de dulceața lucrurilor / Când simțiți că inima vă bate fără motiv / Prea grea…”
Dorința este ceea ce ne face vii. Este capacitatea noastră de a trăi într-o realitate augmentată: ne face să vedem – uneori până la orbire – lucrurile ca fiind chiar mai frumoase decât sunt, mai dezirabile, mai emoționante.
Apoi vine o zi când ceea ce ne lipsește nu mai sunt obiectele dorinței, ci dorința însăși... Căci nu murim de bătrânețe, ci de stingerea dorințelor noastre și de tristețea care urmează.
Între timp, dorință, prieteni, dorință, din toată puterea! Și, pentru că vine vara, iată o mică temă de vacanță, care să țină până la rubrica despre întoarcerea la școală: la sfârșitul mesei, împreună cu prietenii, întrebați-vă cu toții: „A dori este a trăi? Sau a trăi este a dori?”
Aștept copiile tale!
Ilustrație: Extincția dorinței, un ideal recomandat de budism… (fotografie de prietenul Matthieu Ricard, Aruchanal Pradesh, India, 2020)
PS : cet article reprend ma chronique du 24 juin 2025, que vous pouvez écouter ici, c’était dans l’émission de France Inter, Grand Bien Vous Fasse.