Iubire? Iată un subiect care i-a făcut pe oameni să suspine!
Oftăm pentru că ne lipsește iubirea, oftăm pentru că iubirea ne zguduie și ne dă viața peste cap.
Și nu doar oamenii oftează din cauza iubirii, există și editorialiști și comentatori: ce se poate spune mai mult și mai bine despre iubire decât ceea ce s-a spus sau scris deja de 1000 de ori?
Dragostea este ca fericirea: un sentiment real, universal; dar complicat de definit, pentru că are atât de multe fațete, pentru că poate fi atât de diferită de la o persoană la alta și chiar în aceeași persoană, de la un moment la altul al vieții.
Și apoi, dragostea și fericirea sunt și ele idealuri, adesea perfide și confuze: „Sunt cu adevărat fericit acum?”, „Este această dragoste cu adevărat dragoste adevărată?”
Este atât de descurajant încât unii preferă să renunțe și să spună că fericirea și dragostea sunt iluzii.
Ascultă-l pe Houellebecq: „Nu te teme de fericire, ea nu există.”
Ascultați-l pe La Rochefoucauld: „Există oameni care nu ar fi fost niciodată îndrăgostiți dacă n-ar fi auzit niciodată de iubire.”
Deci, dragostea este, în cele din urmă, doar o construcție conceptuală, culturală, pe care o aplicăm unei game largi de sentimente? Sentimente precum atașamentul față de ceilalți, plăcerea de a fi împreună, dorința sexuală...
Este discutabil. Dar ceea ce este sigur este că fiecare cultură ne influențează viziunea asupra iubirii. În Occident, literatura iubirii curtene și apoi a iubirii romantice ne-a format timp de secole cu cuplurile sale de vis: Tristan și Isolda, Paul și Virginia…
Și când spun modelat , ar trebui să spun de fapt condiționat .
Ascultați ce a scris Alfred de Musset în comedia sa în două acte, La ce visează fetele tinere : „Viața e un somn, dragostea e visul ei și vei fi trăit dacă ai iubit...” Implicația fiind: dacă n-ai iubit niciodată, nu vei fi trăit sau vei fi trăit doar o subviață.
Și după literatură, a urmat cinematografia, marile povești de dragoste care au marcat generație după generație: Doctor Jivago, Love Story, Podurile din Madison County, Titanic… Pentru mine personal, este Out of Africa …
Cum să nu-ți dorești să te îndrăgostești după toate astea? Și cum să nu te gândești: „Ei bine, e simplu, iubirea adevărată există, îmi va îndeplini toate dorințele, va dura pentru totdeauna, îmi va aduce fericirea veșnică...”
Ei bine, evident, în viața reală e mai complicat…
Din fericire, alături de cultura care ne face să visăm, există știința, care ne face să gândim.
Cele mai recente și convingătoare studii ne spun că iubirea este o stare de rezonanță emoțională plăcută între două persoane, cu o dimensiune altruistă (ne dorim ce e mai bine pentru cealaltă persoană). Este simplu: iubirea există atunci când ne bucurăm să fim în prezența unei alte ființe umane, căreia îi dorim binele.
Aceasta este baza tuturor formelor posibile ale iubirii: prietenia, afecțiunea, romantismul, tandrețea, fraternitatea, bunăvoința față de omenire...
Pe această bază, se adaugă, desigur, și alte ingrediente: dorința sexuală, și iată erotismul; dorul pentru celălalt imediat ce acesta nu mai este acolo, și aceasta este pasiune; posesivitatea și gelozia, și... acesta este începutul necazurilor! Și acesta este și sfârșitul iubirii.
Pentru că cel mai important lucru în dragoste este dorința de a face bine celuilalt, capacitatea de a te bucura că celălalt există și este fericit; cu noi dacă se poate, fără noi dacă este necesar.
Așadar, iată un exercițiu pentru această săptămână, numit „Înapoi la elementele de bază ale iubirii”: gândește-te la toți oamenii pe care îi iubești, fie că este vorba de dragoste conjugală, familială sau amicală; examinează fiecare dintre aceste legături de iubire; și întreabă-te: ești capabil să te bucuri pur și simplu și sincer că există și că sunt fericiți, cu sau fără tine?
Gândește-te la asta și, dacă este necesar, apucă-te de treabă pentru a iubi mai mult…
Ilustrație: Renumitul muzician Marin Marais, regele violei de gambe, compunând (poate) un cântec de dragoste... (Atelierul lui André Bouys, Portretul lui Marin Marais cu violă de gambe, 1704, Musée de la Musique, Philharmonie de Paris).
PS: Acest articol se bazează pe rubrica mea din 17 iunie 2025, pe care o puteți asculta aici; a fost difuzată în cadrul programului France Inter, Grand Bien Vous Fasse.